Curtea Constituțională a României a decis: „Izolarea şi carantina încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale”

Izolarea și carantinarea celor care ar putea fi infectați s-au transformat din obligații în recomandări, după decizia CCR. Și mai grav este faptul că cei infectați cu noul coronavirus pot pleca din spitale, la cerere.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a declarat sâmbătă că măsurile care vizează restrângerea unor drepturi, precum internarea obligatorie, trebuie să fie luate prin lege.

„Măsurile care vizează restrângerea drepturilor – internarea obligatorie – trebuie luate prin lege. (…) Restrângerea unor drepturi, potrivit articolului 53 din Constituţie, se poate face numai prin lege şi numai când sunt îndeplinite condiţiile de stare de urgenţă, periclitarea sănătăţii. Toate condiţiile acestea există, numai că măsura trebuie luată prin lege. (…) Regret foarte mult că multe din greşelile care se fac pe plan legislativ – eu nu discut de greşeli politice sau de altceva – ni se pun nouă în cârcă, pentru greşeli evidente. Am declarat mai multe acte normative neconstituţionale pentru faptul că lipsea avizul Consiliului Legislativ, pentru faptul că lipsea avizul CSM, pentru faptul că lipsea avizul Consiliului Economic şi Social”, a afirmat Valer Dorneanu, Președintele CCR.

El a spus că, în prezent, pentru internarea obligatorie, România are reglementări doar în domeniul penal, însă nu şi în cel sanitar.

Secretarul de stat Raed Arafat a trimis, vineri, o informare către prefecturi, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus.

Un efect al deciziei Curții Constituționale este că primii pacienți cu Covid-19 s-au externat la cerere din spital.

„Au început să solicite să plece din aceste centre de carantină. Autoritățile nu îi pot ține obligatoriu. Se recomandă să se izoleze la domiciliu. Se ia o declarație pe propria răspundere că a luat la cunoștință ca este recomandat să fie izolat și care este impactul pe Codul Penal. În final, rămâne totul la nivel de recomandare. Dar sunt pacienți simptomatici deja care solicită plecarea. La acest moment, centrele de carantină este bine să fie menținute, pentru că nu știm care va fi situația pe cazul valului doi. La nivel european, nu vorbim de România. Autoizolarea, izolarea și carantinarea sunt practici utilizate. În ultima perioadă, carantinarea a fost doar o excepție la noi”, a declarat Raed Arafat, la un post TV.

În acest moment, în România sunt 59.000 de cetățeni în izolare la domiciliu, peste 700 în carantină și aproape 6.000 internați în spital. Autoritățile nu mai au nicio posibilitate de a-i opri, după publicarea motivării deciziei Curții Constituționale.

Premierul Ludovic Orban a criticat decizia Curții Constituționale a României privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus prevăzute în timpul stării de alertă. Premierul a declarat, în cadrul unui interviu televizat, că le recomandă cetățenilor să nu țina cont de decizia CCR, ci să acționeze responsabil.

„CCR nu e la prima decizie care zădărnicește eforturile noastre pentru a apăra sănătatea și viața cetățenilor. Între starea de urgență și de alertă a anulat amenzile și a interzis autorităților să dea amenzi în baza actelor normative care fuseseră în vigoare. Recomandarea mea către cetățeni e să respecte reglementarile în vigoare, pentru că sunt pentru a se proteja pe sine și pe ceilalți. Cât timp ai fost în zona cu risc maxim sau în contact cu persoane infectate, în urma anchetei epidemiologice se constata asta, e posibil să fii infectat, trebuie să stai în izolare.

E cererea, recomandarea, rugamintea mea catre cetățeni să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale, să acționeze responsabil, ca până acum și chiar dacă va exista o perioadă până va exista o lege, aici depinde și de Parlament”, a declarat Ludovic Orban.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X