Avertismentul vine din partea profesorului de Sănătate publică Răzvan Cherecheș, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Acesta mai spune că este îngrijorătoare rata de creștere a îmbolnăvirilor COVID și susține că testarea ar trebui să se facă, permanent, doar pe categoriile expuse ale populației.
„Va urma o creștere a numărului de cazuri, iar ce vedem acum este doar începutul, vom avea o situație similară cu a Italiei. Oamenii trebuie să știe că virusul e tot aici. N-a plecat nicăieri. Ce ne așteaptă va fi mult mai grav decât primul val, pe care datorită măsurilor luate la timp, am reușit să-l potolim Dar acum suntem cu totul în altă fază. Vom avea o creștere exponențială similară cu cea a Italiei. Exact cum Italia n-a luat măsurile că a zis creșterea era prea mică, în momentul în care începi să te îngrijorezi este deja prea târziu. Chiar dacă, de mâine, nimeni nu va avea voie să iasă fără mască, se dau amenzi peste tot, numărul de cazuri va continua să crească, va continua să crească. Plus că sunt segmente întregi de populație la care chiar obligativitatea purtării măștii nu va reuși să-i convingă să poarte mască. (…) Există într-adevăr decredibilizarea virusului și a gravității infecției în rândul populației și care va trebui combătută prin campanii de informare profesioniste continue”, a spus profesorul clujean de Sănătate publică Razvan Cherecheș.
Despre răspândirea virusului la nivel național, acesta spune că „în momentul de față avem o imagine extrem de palidă și părerea mea este că o măsură extrem de proastă ar putea să fie din partea Guvernului să scadă numărul de teste, pentru că scăderea numărului de teste ar duce la scăderea numărului de cazuri detectate. Noi ce vedem aici e creșterea numărului de cazuri detectate, nu de cazuri reale. Nu avem nici cea mai vagă idee câte cazuri reale avem în populație. Avem 555 din 12 mii, testate. Și orice fel de testare la nivel național nu avem cum să o facem, pentru că nu avem capacitate de testare. Deci zburăm la orb și trebuie să ne asumăm că situația este mai gravă decât anticipăm. Părerea mea este că în momentul de față e mai gravă decât ne dăm seama”.
Profesorul clujean atrage atenția că rata de creștere numărului de îmbolnăviri este însă cea care ar trebui să alerteze și oferă și soluții pentru aflarea exactă a nivelului de răspândire a virusului în rândul populației și a creșterii, de exemplu, a ratei de internări la ATI (Anestezie și Terapie intensivă).
„Ritmul de creștere (al îmbolnăvirilor – n.red.) este îngrijorător. Plus că numărul de decese sunt cele testate, sunt decese care nu sunt testate și care nu sunt puse la decese atribuite COVID-ului. În momentul de față, părerea mea este că ar trebui încetată testarea și făcută testare exclusiv pe populație santinelă, pe populația expusă: personal medical, polițiști, angajați la supermarket, șoferi de autobuz, care sunt în contact cu mulți oameni și care, dacă unul dintre ei e infectat, e un factor de infecție fenomenal mai departe. Deci acolo ar trebui testat și testat periodic, testat săptămânal, ca să putem să ne dăm seama de evoluție. O altă măsură care s-ar putea face: se poate detecta virusul din apa de canalizare. (…) Creșterea încărcăturii virale din apa de canalizare la nivel de oraș poate spune cu 5-6 zile inainte cresterea numarului de cazuri care vor fi internate la Terapie intensivă. Se poate face, numai orașele să aloce niște bani pentru testare zilnică”, a explicat profesorul Răzvan Cherecheș.