Creșterea mare a numărului de cazuri COVID-19 în România creează deja probleme în spitale. Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că pacienții care suferă de noul coronavirus nu mai au loc la secțiile ATI din București și vor fi transferați la alte spitale din alte județe. Din acest motiv, un pacient infectat a fost deja transferat de la București la Ploiești.
„Aseară s-a luat pentru prima dată decizia de a transfera un pacient Covid de la Terapie Intensivă din București către Spitalul din Ploiești, acolo unde i s-a găsit un loc. Asta este situația reală! Din păcate, aceste locuri se eliberează doar în momentul în care o persoană se simte mai bine și este mutat de la ATI sau în caz de, Doamne ferește, deces.”, a spus Raed Arafat, la Antena 3.
Datele din momentul de față ar indica faptul că România ar putea ajunge la 1.200 de internați în secțiile ATI din toată țara la sfârșitul lunii august.
România are puțin peste 2.500 de paturi de Terapie Intensivă, împrăștiate prin toata țara, în toate orașele. Mai mult, Bucureștiu se pare că nu stă deloc bine la numărul de paturi la ATI, iar acest aspect abia acum începe să fie îngrijorător.
Conform datelor oficiale, spitalul Matei Balș are 20 de paturi la secția de Terapie Intensivă, toate ocupate. Numărul ar putea fi extins la 60, însă acest lucru nu este posibil din cauza numărului mic de medici.
La Victor Babeș există 9 paturi, în timp ce la Marius Nasta sunt regăsite 6 paturi ATI. Spitalul Clinic Colentina are 36 de paturi ATI, în timp ce Spitalul ROL 2 dispune de 24 paturi de terapie intensivă.