Marea Britanie amână următoarea etapă de relaxare şi reintroduce restricţii în unele zone

În urma creşterii din nou a noilor cazuri de COVID-19 guvernul britanic a decis să amâne cu cel puţin două săptămâni următoarea etapă a relaxării restricţiilor antiepidemice, care era prevăzută pentru sâmbătă şi ar fi cuprins redeschiderea cazinourilor, patinoarelor, sălilor de bowling şi reluarea nunţilor cu participarea a maxim 30 de persoane, în timp ce în unele părţi ale ţării au fost interzise vizitele între rude şi prieteni, după ce anchetele epidemiologice au relevat că acestea sunt cauza a numeroase cazuri de îmbolnăvire, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Menţionând ultimele date privind evoluţia epidemiei noului coronavirus, premierul Boris Johnson a declarat că odată cu ”aceste cifre care cresc, considerăm că trebuie să apăsăm pedala de frână pentru a ţine virusul sub control”.

Oficiul Naţional de Statistică (ONS) a anunţat o accentuare a transmiterii comunitare a virusului, cu circa 4.200 de noi cazuri pe zi în medie în săptămâna 20-26 iulie, faţă de 2.800 de noi cazuri pe zi în săptămâna anterioară, acestea fiind cazuri estimate, nu confirmate efectiv prin teste, numărul celor din urmă fiind joi de 846.

În plus faţă de amânarea noii relaxări, obligaţia purtării măştii, valabilă în prezent pentru magazine, va fi extinsă începând din 8 august şi pentru alte locuri, inclusiv muzee, cinematografe sau lăcaşuri de cult.

De asemenea, noi restricţii au fost impuse începând de vineri pentru locuitorii din unele părţi ale nordului Angliei. Astfel, locuitorilor din zona Grand Manchester, din unele părţi ale East Lancashire şi din West Yorkshire le este interzis să primească acasă, inclusiv în spaţiile deschise din grădini, persoane din afara propriului cămin. La rândul său, guvernul scoţian a cerut evitarea călătoriilor în aceste zone din nordul Angliei.

Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a semnalat că în urma anchetelor epidemiologice s-a constatat că vizitele între rude şi prieteni sunt responsabile pentru o mare parte a transmiterii virusului, prin urmare au fost instituite acele restricţii în zonele cele mai afectate de epidemie.

”Ştiu că măsurile pe care le luăm vor fi o adevărată lovitură pentru multă lume, pentru toţi cei cărora le-au fost perturbate planurile de nuntă sau care nu pot celebra (sărbătoarea musulmană) Eid Al-Adha aşa cum ar fi dorit”, a mai spus premierul Johnson la o conferinţă de presă. ”Îmi pare foarte foarte rău, dar pur şi simplu nu ne putem permite riscul”, a explicat el.

”Ceea ce observăm pe baza datelor ONS şi a altor date este că probabil am atins limitele a ceea ce putem face în privinţa redeschiderii societăţii”, a remarcat la rândul său consilierul medical al lui Johnson, Chris Whitty.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X