OMS: Impactul pandemiei va fi resimțit zeci de ani de acum înainte

Pandemia de COVID-19 este genul de dezastru ale cărui efecte se vor resimţi mult timp de acum înainte, a declarat vineri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei reuniuni a Comitetului de urgenţă al OMS la Geneva, relatează Reuters.

„Pandemia (de COVID-19) este o criză de sănătate ce are loc o dată într-un secol şi ale cărei efecte vor fi resimţite timp de decenii”, a spus şeful OMS, în condiţiile în care pandemia a afectat deja peste 17 milioane de persoane şi a cauzat peste 670.000 de decese.

La şase luni după ce a decretat starea de urgenţă mondială, Comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii s-a reunit vineri, pentru a patra oară, pentru a reevalua pandemia de COVID-19, care continuă să progreseze într-o manieră îngrijorătoare pe plan global.

Statele Unite, Brazilia, Mexic şi Marea Britanie au fost grav afectate de coronavirus în ultimele săptămâni, iar guvernele lor au depus eforturi uriaşe pentru a veni cu un răspuns eficient.

Peste 150 de companii farmaceutice lucrează pentru găsirea unor vaccinuri, însă prima lor utilizare este aşteptată abia pentru începutul anului 2021, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii săptămâna trecută, notează Reuters.

Deşi cunoştinţele despre noul virus au avansat, multe întrebări au rămas fără răspuns şi populaţiile rămân vulnerabile, a spus directorul OMS.

„Primele rezultate ale studiilor serologice (anticorpi) oferă o imagine coerentă: majoritatea oamenilor rămân predispuşi la acest virus, chiar şi în zonele în care au existat focare severe”, a spus el.

„Multe ţări care au crezut că au trecut de ce este mai rău se confruntă acum cu noi focare. Unele care au fost mai puţin afectate la început au acum un număr tot mai mare de cazuri şi decese”, a afirmat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X