Cetățenii care vin din România și intră în Slovenia în scopul șederii, și nu al tranzitului, trebuie să intre în autoizolare timp de 14 zile, la hotel sau în altă locație desemnată. Persoanele care nu pot indica o locație pentru autoizare vor fi plasate în carantină instituționalizată.
Sunt exceptate de la măsura autoizolării/carantinei anumite categorii de persoane, cum ar fi persoanele aflate în tranzit sau transportatorii. Lista cu toate categoriile exceptate poate fi consultată pe site-ul Ambasadei României la Ljubljana, la adresa: https://ljubljana.mae.ro/sites/ljubljana.mae.ro/files/exceptii-lista.rosie.pdf.
Cu privire la tranzit, autoritățile slovene au precizat că acesta este permis, cu condiția ca durata acestuia să nu depășească 12 ore. De asemenea, autoritățile locale pot solicita cetățenilor români care tranzitează teritoriul Republicii Slovenia spre alte state europene documente justificative privind dreptul de intrare pe teritoriul statului de destinație, precum și scopul deplasării. Cu toate acestea, persoanelor cu simptome clare de infecție (febră, tuse etc.) nu le va fi permisă tranzitarea teritoriului Republicii Slovenia.
Informații suplimentare cu privire la noile condiții sunt disponibile la următoarele linkuri: http://www.mae.ro/node/51929, https://ljubljana.mae.ro/local-news/1433, https://www.policija.si/eng/newsroom/news-archive/103470-crossing-the-state-border-during-the-coronavirus-epidemic.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Ljubljana: +38615058294, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență (deces, accident cu victime, arestare), au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice: +38640980068.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51929, http://ljubljana.mae.ro/ și http://www.mae.ro/.