Un român infectat cu COVID-19 care a refuzat internarea, găsit la munte cu prietenii

Unii români ignoră orice regulă de distanțare și izolare chiar și atunci când aceștia sunt diagnosticați cu noul coronavirus. Este cazul unui bărbat din județul Giurgiu care a vrut să plece în vacanță.

Bărbatul în vârstă de 41 de ani, a fost descoperit de jandarmii prahoveni la Cota 1000, Sinaia, la un grătar cu alte două familii. În total 6 adulți și 4 copii.

Inițial, jandarmii s-au dus la grupul de turiști pentru a-i atenționa că au făcut grătarul într-o zona care nu era destinată unei astfel de activități. În urma verificărilor, jandarmii au descoperit, însă, că unul dintre bărbați figura testat pozitiv cu noul coronavirus, refuzase internarea în spital și avea impusă măsura izolării la domiciliu în județul Giurgiu.

Jandarmii au informat autoritățile competențe și au întocmit procesul verbal de sesizare privind săvârșirea infracțiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor epidemiologice”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X