15 cutremure în România doar în luna august

De la începutul lunii august, în România au avut loc 15 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,9 pe Richter.

Cel mai semnificativ seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.

Ultimul cutremur, cu magnitudinea 3,6 pe scara Richter s-a produs luni seara la ora locală 18:45 în judeţul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Cutremurul a avut loc la o adâncime de 149 km în apropierea următoarelor oraşe: 65 km Est de Braşov, 81 km Nord-Est de Ploieşti, 112 km Sud de Bacău, 126 km Vest de Brăila, 126 km Vest de Galaţi şi 133 km Nord de Bucureşti.

Seismul vine după un șir lung de cutremure din ultimele zile.

Un alt cutremur a avut loc duminică dimineață. Potrivit Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut o magnitudine de 3,5 și s-a produs la ora 6.52, la adâncimea de 138 kilometri.

Sâmbătă a avut loc un cutremur cu magnitutdinea de 3.9 în zona Buzău, Vrancea. Seismul s-a produs la o adâncime de 128 de kilometri.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X