Aflat în vacanță în Algarve, Președintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa, a devenit erou național după ce a salvat de la înec două femei al căror caiac s-a răsturnat.
Președintele portughez, în vârstă de 71 de ani, aflat pe plaja de la Praia do Alvor, a văzut două femei care erau la un pas să se înece în apă și s-a îndreptat către ele, înotând, a relatat BBC. Secvențele video difuzate la televiziuni și pe rețelele de socializare au surprins momentele. Un scafandru era deja acolo, încercând să ajute la întoarcerea canoei.
„Sunt curenți mari de aer, femeile au fost aruncate din caiac, au înghițit apă și nu au reușit să întoarcă canoea, nici să se urce pe ea sau să înoate, atât de puternic a fost curentul. Pe viitor, trebuie să fie mai atente.” a declarat președintele Portugaliei potrivit presei locale.
Președintele Rebelo de Sousa este în vacanță în Algarve, pentru a promova turismul. Economia Portugaliei se bazează pe turism, grav afectat de măsurile luate din cauza pandemiei de coronavirus.