Copiii din Marea Britanie care au murit din cauza coronavirusului aveau cormobidități grave

Un studiu arată ca cei șase copii bolnavi de COVID-19 care au murit în Marea Britanie aveau comorbidități foarte grave, relatează Bloomberg.

Studiul subliniază faptul că acei copii care sunt sănătoși nu se supun riscului de a fi infectați cu virusul sau probabilitatea ca aceștia să intre în contact cu boala este foarte mică.

Un alt detaliu pe care îl scoate în evidență studiul este că pacienții tineri de culoare sau care sunt obezi au șanse ceva mai mari de îmbolnăvire.

Cercetarea a avut în vedere 651 de cazuri analizate, dintre care 42% au reprezentat pacienți cu probleme suplimentare de sănătate. Doar 18% dintre aceștia au fost internați la terapie intensivă și 6 decese au avut la bază comorbidități foarte grave.

52 dintre copiii analizati sufereau de sindrom inflamator multisistemic, sindrom asociat cu pacientii de coronavirus.

„Copiii care au genul acesta de probleme medicale ajung să aibă probleme cu inima”, a spus Calum Semple, medic pediatru la Universitatea din Liverpool.

Studiul a fost publicat în jurnalul academic BMJ.

„Este foarte rar să găsești boli grave la copii”, a declarat Semple. Chiar și copiii afro-americani sau cei care suferă de obezitate prezintă riscuri ceva mai mici de a se infecta, a mai spus medicul.

„Dacă ești părinte de culoare din Glasgow sau Londra, poti să-ți trimiți copilul la școală”, a adaugat Calum Semple.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X