Ungaria îşi va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie pentru a limita creşterea numărului infectărilor cu noul coronavirus, iar ungurii care se întorc în ţară din străinătate vor trebui să intre în carantină la domiciliu, a anunţat vineri şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, de la 1 septembrie străinii vor putea intra în ţară doar în cazuri justificate. Excepţie de la regulă vor face convoaiele militare, tranzitul umanitar şi călătoriile de afaceri sau umanitare. Detaliile acestor măsuri şi excepţiile la aplicarea măsurii vor fi definitivate sâmbătă dimineaţă, în cadrul unei reuniuni la care va participa şi Viktor Orban.
În ceea ce priveşte cetăţenii ungari care se întorc din străinătate, Gergely Gulyas a spus că ei vor putea ieşi din carantină numai după două teste negative la COVID-19. Şeful de cabinet al lui Orban a mai spus că aceste reguli pentru combaterea pandemiei de COVID-19 vor fi în vigoare cel puţin o lună.
Guvernul ia în considerare mai multe reguli privind modul în care fanii vor putea participa la meciul din Supercupa Europei dintre Bayern Munchen şi Sevilla de pe 24 septembrie, de la Budapesta, a adăugat Gulyas. „Numărul de infecţii a crescut… şi cele mai multe dintre acestea îşi au originea în străinătate”, a spus şeful de cabinet al lui Orban în cadrul unei conferinţe de presă.
„Ungurii care intră în ţară trebuie să-şi plătească ei testele, nu vor fi suportate de stat. Clasificarea epidemiologică a ţărilor a fost abolită – Ungaria este verde, toate celelalte ţări sunt acum pe roşu”, a explicat el, făcând trimitere la sistemul de culori utilizat anterior.
El a precizat că sunt necesare restricţii pentru a permite reluarea şcolii săptămâna viitoare, pentru a proteja oamenii şi economia.
Ungaria a înregistrat vineri 132 de cazuri noi, cel mai ridicat bilanţ zilnic de la momentul de vârf al pandemiei. Ungaria a avut în total 5.511 cazuri de coronavirus, din care 614 decese.
Viktor Orban, care se află la putere din 2010, se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări ale regimului său în condiţiile în care economia Ungariei a scăzut cu 13,6% în al doilea trimestru al anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Ungaria a relaxat măsurile de izolare în luna mai. „Nu am dori să reintroducem măsuri de izolare”, a spus Gulyas.
Budapesta urmează să găzduiască luna viitoare meciul dintre câştigătoarea Champions League, Bayern Munchen, şi cea a UEFA Europa League, Sevilla.
Toate meciurile din stadiile finale ale acelor competiţii s-au jucat fără spectatori, dar comitetul executiv al UEFA a decis că 30% din Arena Puskas de 67.215 locuri poate fi ocupată de fani.
Gulyas a spus că UEFA intenţionează să acorde acces la meci unui număr de 3.000 de suporteri ai celor două echipe şi că una dintre posibilităţi este ca aceştia să prezinte la aeroport două teste negative, să fie apoi transportaţi direct la stadion şi imediat înapoi la aeroport după meci.
El a precizat că guvernul nu a decis încă asupra regulilor şi că discută în prezent şi cu UEFA.