Un tribunal britanic a respins cererea lui Julian Assange de amânare a audierilor în cazul cererii de extrădare în SUA

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, nu a reuşit să obţină încă o amânare a audierilor privind cererea de extrădare în SUA, care au fost reluate luni la un tribunal din Londra, relatează Reuters.

Proaspăt bărbierit, îmbrăcat în costum, Assange a refuzat oficial să fie extrădat. I-a fost prezentat un nou act de acuzare emis de autorităţile americane în luna iunie, care conţine 18 presupuse infracţiuni legate de acuzaţiile de spionaj şi conspiraţie pentru a pirata computere ale guvernului american.

Judecătorul de la Tribunalul penal central din Londra (cunoscut şi drept Old Bailey) a respins cererea avocaţilor lui Julian Assange de a amâna audierile până în ianuarie 2021 pentru a-i permite să-şi pregătească apărarea în faţa noilor acuzaţii formulate de SUA.

”Pur şi simplu nu suntem în poziţia de a strânge dovezile necesare şi a răspunde la acest caz care a apărut doar în ultimele câteva săptămâni”, a explicat Mark Summers, avocatul fondatorului WikiLeaks.

Acuzat mai întâi de piraterie informatică, Julian Assange a fost inculpat în mai anul trecut pentru alte 17 capete de acuzare de justiţia americană, pe baza legislaţiei antispionaj. Susţinătorii lui afirmă că aceste inculpări constituie un pericol grav pentru libertatea presei.

SUA îl acuză în special pentru că a pus în pericol unele dintre sursele lor prin faptul că în 2010 a publicat, pe WikiLeaks, 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de documente confidenţiale despre activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan. Printre aceste documente se află şi o înregistrare video în care sunt văzuţi civili omorâţi de tiruri ale unui elicopter de luptă american în Irak, în iulie 2007.

Mai recent, au fost publicate documente sustrase de la Comitetul Naţional Democrat dinaintea alegerilor prezidenţiale americane din 2016. Assange respinge acuzaţia anchetatorilor americani că ar fi obţinut aceste documente de la hackeri ruşi, deşi chestiunea nu face parte din procedurile juridice.

Audierile privind extrădarea lui Julian Assange în SUA au început în februarie, dar au fost amânate apoi cu câteva luni din cauza măsurilor de izolare adoptate la nivel naţional pentru a limita răspândirea COVID-19.

În prezent, Assange este încarcerat la penitenciarul de maximă securitate Belmarsh, din sud-estul Londrei. El s-a refugiat în ambasada Ecuadorului la Londra în 2012, când se temea că va fi extrădat spre SUA sau Suedia, unde era acuzat de viol. Assange a respins mereu aceste acuzaţii, iar urmărirea penală în acest caz a fost abandonată în urmă cu trei ani, potrivit agerpres.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X