O mașină a intrat într-un grup de copii în fața unei școli din Londra. Sunt 11 răniți

Șapte elevi și patru adulți au fost răniți într-un accident în fața unei școli din Londra. O mașină scăpată de sub control a ajuns pe trotuar și a lovit în plin grupul de copii.

Accidentul a avut loc marți după-amiază la școala primară Beatrix Potter din Earlsfield, South West London, iar echipajele de urgență au acordat primul ajutor răniților.

În afară de cei șapte copii, alți patru adulți au fost răniți în accident, relatează The Sun.

Din primele estimări, un copil ar avea o fractură la picior, dar medicii nu cred că celelalte persoane ar fi suferit răni grave.

Reprezentanții poliției au explicat că accidentul a avut loc la ieșirea copiilor din școală, când aceștia au terminat orele. Serviciul de ambulanță londonez a confirmat că a acordat îngrijiri pentru 11 persoane, șapte dintre acestea fiind copii.

Dintre aceștia, cinci copii și patru adulți au ajuns la spital, arată sursa citată.

Polițiștii nu cred că a fost un atac terorist – mai ales că șoferul a rămas pe loc după accident și avea și doi copii în mașină, care nu au fost răniți. Acesta nu a fost reținut.

„O mașină s-a urcat pe trotuar intrând într-un grup de copii și doi părinți. Autovehiculul a lovit și un copac” au comunicat reprezentanții poliției londoneze.

Potrivit unor martori oculari, care au scris pe Twitter după accident, femeia de la volan ar fi suferit un infarct și din această cauză ar fi provocat accidentul, potrivit stirileprotv.ro

Sursa foto: thesun.co.uk

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X