Franța a înregistrat pentru prima dată peste 10.000 de cazuri noi COVID în 24 de ore

Pentru prima dată de la încheierea stării de urgență, Franța a înregistrat în ultimele 24 de ore 10.561 de cazuri noi de COVID-19

Guvernul francez încearcă să evite întoarcerea la starea de urgență, iar oamenii trebuie să învețe să trăiască cu virusul, să fie vigilenți și să respecte măsurile anti-COVID, a declarat, vineri, premierul Jean Castex. „Virusul se răspândește într-un ritm alarmant în Franța” a mai spus Castex.

Mulţi medici se tem că, la fel cum s-a întâmplat în martie, secţiile de terapie intensivă ar putea fi copleşite de numărul de pacienţi în această toamnă.

În Franţa, adunările cu un mare număr de persoane sunt deja interzise. În unele oraşe, măştile sunt obligatorii în spaţiile publice şi chiar pe străzi. Zonele considerate de risc sunt mai ales Ile-de-France, din jurul Parisului, şi Coasta de Azur.

Potrivit autorităţilor, ca şi în alte ţări europene, se înregistrează o creştere a numărului de infectări în rândul adulţilor tineri.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X