Fostul premier britanic David Cameron îşi exprimă rezervele cu privire la planul lui Boris Johnson

Fostul premier britanic David Cameron s-a raliat altor foşti lideri ai Regatului Unit pentru a-şi exprima îngrijorarea în legătură cu planul actualului premier Boris Johnson ce contrazice în parte acordul deja semnat cu Uniunea Europeană şi care în acest fel încalcă dreptul internaţional, informează luni Reuters.

„Să treci o hotărâre prin parlament şi apoi să intenţionezi să încalci o obligaţie dintr-un tratat internaţional este cu adevărat ultimul lucru pe care ar trebui să te gândeşti să-l faci. Aceasta ar trebui să fie cu adevărat ultima soluţie”, a spus David Cameron, de la Partidul Conservator al lui Boris Johnson. „Prin urmare, am rezerve în legătură cu ceea ce se propune”, a adăugat el.

Duminică, foştii premieri britanici Tony Blair şi John Major au declarat că Regatul Unit trebuie să renunţe la planul său „şocant”.

După ieşirea oficială a Marii Britanii din UE la 31 ianuarie, cele două părţi au început negocieri referitoare la viitoarele lor relaţii comerciale şi de securitate. Discuţiile bat însă pasul pe loc, iar acordul comercial, care ar trebui să evite reintroducerea de taxe vamale, pare dificil de atins.

Chestiunea provinciei britanice Irlanda de Nord a constituit multă vreme un obstacol în negocierile cu privire la Brexit, Londra temându-se de revenirea la o frontieră fizică în Irlanda, însângerată de cele trei decenii de ‘Tulburări’ până la semnarea Acordurilor de Pace din Vinerea Mare în 1998.

Textul semnat în final între Bruxelles şi Londra prevede că provincia britanică va rămâne timp de patru ani supusă anumitor dispoziţii europene, mai ales cu privire la comerţ. Însă, odată cu proiectul de lege ce va fi examinat luni de deputaţii britanici, Londra va putea să ia în mod unilateral decizii comerciale, contrar a ceea s-a convenit iniţial.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X