Franța acordă cetățenie străinilor care au luptat anti-Covid în prima linie

Străinii care au lucrat în prima linie a bătăliei împotriva coronavirusului, vor avea prioritate la obţinerea cetăţeniei în Franţa, a decis Guvernul de la Paris, care a trimis o directivă oficialilor locali. Aceștia vor verifica modul în care fiecare străin a contribuit la lupta anti-Covid.

Guvernul francez a trimis o directivă oficialilor locali pentru „recunoaşterea muncii lucrătorilor străini în timpul pandemiei” prin accelerarea naturalizării acestora, potrivit rfi.ro.  Printre cei avuți în vedere sunt colectorii de deşeuri, agenţii de pază şi îngrijitorii de copii și de bătrâni.

Ministrul Cetăţeniei din Franța, Marlène Schiappa, a declarat că țara vrea să-şi arate recunoştinţa faţă de cei care au dovedit ataşament faţă de naţiunea franceză. „Ţara noastră a putut conta pe solidaritatea şi generozitatea lor”, a spus Schiappa.

Directiva trimisă de Guvern precizează: „Au participat activ la efortul naţional cu dăruire şi curaj … Statul doreşte să le recunoască angajamentul”.

Documentul sugerează că aceste cereri de cetăţenie vor avea prioritate, iar oficialii locali trebuie să verifice contribuţia pe care au adus-o. De asemenea, propune ca persoanele care au efectuat „servicii importante” să aibă cerinţa de rezidenţă redusă de la cinci ani la doi ani.

Măsuri asemănătoare au fost luate și în Marea Britanie. Guvernul britanic a anunţat în martie că medicii, asistenţii medicali şi paramedicii străini ale căror vize urmau să expire înainte de 1 octombrie vor fi prelungite automat, gratuit, timp de un an, pentru a le oferi „linişte sufletească” în timp ce luptă cu noul coronavirus.

Schema a fost ulterior extinsă pentru a include şi alţi angajaţi din domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X