Doar unul din 10 oameni va fi protejat împotriva COVID-19 în primul an după dezvoltarea vaccinului

Specialiști de la Imperial College London au dat publicității o analiză referitoare la capacitatea globală de producție a unui vaccin anti-COVID și care arată că mai puțin de două miliarde de doze ar putea fi livrate în anul 2021, în condițiile în care un vaccin ar primi undă verde în primele luni, transmite SkyNews.

În prezent, șapte din cele opt vaccinuri aflate în ultima fază de testare necesită efectuarea a două doze pentru fiecare persoană, astfel calculele cercetătorilor arată că doar aproximativ 12% din populația de 7,8 miliarde de oameni a globului va fi imunizată.

Profesorul asociat de inginerie chimică la Imperial College din Londra Cleo Kontoravdi a declarat că „trebuie să fim clari că în primă instanță nu toată lumea va avea acces la vaccin. Nu avem această capacitate de producție”, citat de stirileprotv.ro.

De asemenea, analiza realizată de Coalition for Epidemic Preparedness Innovations arată că mai puțin de jumătate din populația lumii ar putea fi protejată până la sfârșitul anului 2022, ceea ce ar putea însemna ca restricțiile de călătorie și distanțarea socială vor fi în continuare necesare pentru anii următori, excepția cazului în care va fi descoperită o metodă prin care să se accelereze capacitatea de producție a vaccinului.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X