Noi proteste anti-mască în București. Liderul protestatarilor s-a ales cu dosar penal

George Simion, liderul protestului împotriva purtării măștilor, a fost surprins de către jurnaliștii de la Realitatea Plus în timp ce schimba ilegal plăcuțele de înmatriculare ale autocarului care i-ar fi adus pe o parte dintre manifestanți. Acesta a schimbat numărul de înmatriculare B-107-VHS cu B-107-VSH.

Întrebat de ce a recurs la acest gest, George Simion și-a recunoscut fapta, menționând că: „am solicitat celor de la Înmatriculări să ni se dea numărul și mi-au spus că l-au pierdut. Imediat ce am ajuns în Piața Victoriei au spus că l-au găsit. L-am pus în autocar și ulterior am făcut schimb între ele.

„În ultima lună și jumătate am primit amenzi în valoare de 20.000 de lei pentru că am făcut manifestări electorale pentru a promova partidul AUR, care luptă împotriva sistemului”, a mai spus liderul protestatorilor din Piața Universității.

După publicarea materialului în spațiul public, polițiștii s-au autosesizat. „În referire la imaginile apărute, cu privire la un bărbat, care schimbă plăcuțele de înmatriculare ale unui autovehicul aflat pe drumul public, facem următoarele precizări: Polițiștii Brigăzii Rutiere București efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”.

Sâmbătă după-amiază, peste 200 de persoane au protestat în Piața Universității împotriva măsurilor luate de Executiv în contextul pandemiei provocate de COVID-19.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X