Restaurantele vor fi închise mai devreme în Anglia

Marea Britanie a ridicat luni nivelul de alertă ce măsoară evoluţia epidemiei noului coronavirus şi a decis să închidă mai devreme pub-urile şi restaurantele, în faţa ameninţării unui al doilea val ce s-ar putea solda cu 200 de decese pe zi dacă nu se iau măsuri, informează AFP.

Într-o declaraţie adresată parlamentului, programată să aibă loc marţi, prim-ministrul Boris Johnson „va confirma faptul că pub-urile, barurile şi restaurantele vor trebui să închidă la ora 22:00 începând de joi” în Anglia, a anunţat luni seara Downing Street într-un comunicat de presă.

Numărul persoanelor care frecventează aceste unităţi ar urma de asemenea să fie redus deoarece „doar servirea la masă” va fi permisă, ar urma să mai anunţe guvernul după o reuniune de criză a executivul britanic în cursul dimineţii de marţi.

Restricţiile survin după ce şefii serviciilor medicale din cele patru provincii britanice au ridicat luni nivelul de alertă legat de virus la patru, de la trei cât era din luna iunie, ceea ce corespunde unui nivel de transmitere „ridicat sau în creştere exponenţială’.

Noile măsuri anunţate de Boris Johnson vor fi valabile doar pentru Anglia, fiecare provincie britanică adoptând propriile decizii cu privire la gestionarea crizei sanitare. Dar, potrivit Downing Street, Boris Johnson a vorbit luni telefonic cu premierii scoţian, galez şi nord-irlandez şi aceştia „au fost de acord să adopte o abordare cât mai mult posibil unificată în zilele următoare”. Cei trei lideri sunt, de asemenea, invitaţi la reuniunea de criză consacrată răspunsului guvernului la revenirea epidemiei, programată marţi, înainte de intervenţia premierului Boris Johnson în parlament.

romani in uk

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X