Deputaţii britanici au adoptat un amendament prin care pot bloca controversatul proiect de lege al executivului

Parlamentul Britanic Brexit Vot 31 Ianuarie 2020

Parlamentarii britanici au adoptat marţi un amendament ce le conferă drept de veto în cazul în care guvernul ar dori să pună în aplicare prevederile proiectului de lege ce contravine acordului Brexit, informează AFP, citat de agerpres

Executivul britanic a atras furia europenilor prin prezentarea unui proiect de lege, în prezent în curs de examinare în parlament, care revine parţial asupra angajamentelor asumate prin acordul de retragere din UE semnat în ianuarie, ceea ce constitue o încălcare a dreptului internaţional, aşa cum de altfel a admis guvernul de la Londra.

Proiectul de lege a stârnit controverse inclusiv în cadrul majorităţii conservatoare, unii parlamentari ameninţând că nu îl vor susţine de teamă că el ar putea afecta reputaţia Marii Britanii pe scena internaţională. Tabăra conservatorilor a găsit în cele din urmă un compromis cu premierul Boris Johnson, votând marţi un amendament propus de executiv prin care devine obligatoriu un vot al parlamentului în cazul utilizării prerogativelor conferite de noul proiect de lege.

Controversatul proiect de lege ce va fi dezbătut până marţea viitoare de deputaţi, după care va ajunge în Camera Lorzilor, conferă doar Regatului Unit prerogativa, care ar fi trebuit împărţită cu UE, de a adopta anumite decizii în Irlanda Nord, spre deosebire de prevederile speciale pentru această regiune prevăzute în acordul de retragere. Acestea au avut ca scop evitarea reimpunerii unei frontiere cu Irlanda, care ar putea submina acordul de pace din 1998 care a pus capăt violenţelor ce au durat trei decenii.

În opinia premierului Boris Johnson, noul proiect de lege va fi folosit numai dacă UE îşi va pune în practică ameninţările de a institui o blocadă alimentară între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, versiune pe care Bruxelles-ul o neagă.

Marea Britanie a părăsit oficial UE la sfârşitul lunii ianuarie şi acum încearcă să stabilească un acord de liber schimb cu Uniunea înaintea încheierii perioadei de tranziţie, pe 31 decembrie.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X