Boris Johnson propune o serie de noi restrictii covid pentru Anglia

Marea Britanie se teme de ce e mai rău și impune restricții mai dure. Anunțul a fost făcut de premierul Boris Johnson, marți, urmând ca noile reguli să intre în vigoare în zilele următoare, gradual, conform BBC.

– Personalul din comerț va trebui să poarte măști de protecție;

– Nunțile vor avea un număr maxim de 15 participanți;

– Cine nu respectă restricțiile va plăti amenda de sute de lire sterline, care crește gradual;

– Angajații care desfășoară muncă de birou trebuie să lucreze de acasă pe cât posibil;

– Barurile, restaurantele și pub-urile nu au voie să servească în interior, începând cu 24 septembrie;

– Sporturile de echipă care au loc în spatii închise sunt interzise, dacă membrii sunt mai mult de 6;

– Șoferii de taxi și pasagerii trebuie să poarte mască începând de miercuri, 23 septembrie;

– Planurile pentru ca fanii să se întoarcă pe stadioanele din Anglia de la 1 octombrie nu mai este valabil.

Premierul nu s-a oprit aici și a avertizat că pot fi luate și „restricții mult mai drastice” dacă fi necesar. Acesta a precizat, că astfel de „pași asemănători” au fost luați și în restul insulei.
Marea Britanie este pe o pantă ascendentă în ceea ce privește numărul de cazuri de COVID-19. Momentan, are 4.926 de cazuri noi, înregistrate marți și 37 decese.
Premierul a dat asigurari cetățenilor că noile reguli au fost analizate atent și că nu se pune problema de o nouă carantină. Guvernul va asigura, prin fonduri extra, existența unor forțe de ordine în orașe, care să se asigure că cetățenii respectă regulile.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X