Alegeri în vreme de pandemie

Au mai rămas doar câteva ore până la alegerile locale 2020, când românii vor merge la vot pentru a alege noii consilieri locali.

În acest an, votul va fi diferit față de anii trecuți, din cauza pandemiei declanșată de noul coronavirus. Toate secțiile de votare vor fi dotate cu măști de protecție și materiale dezinfectante pentru membrii secțiilor și votanți.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit despre măsurile speciale luate pentru acest scrutin și despre cum vede evoluția pandemiei în următoarea lună.

”Avem o lună septembrie total diferită de ceilalți ani, un început de an școlar total diferit, și niște alegeri total diferite, după cum a fost și o campanie electorală diferită. Rămân principalele precauții: portul măștii, distanțarea, dezinfectarea la intrarea în secție, distanțarea la ieșirea din secțiile de vot, traseul cât mai scurt către cabina de vot și către urnele unde se depun buletinele de vot. La fel, existența unor persoane care prezintă simptome respiratorii sau febră, traseul cel mai scurt către o urnă sau o cabină de vot care din acel moment vor deveni dedicate pentru cei cu simptomatologie respiratorie sau febră, prioritizarea acestor pacienți, precum și prioritizarea alegătorilor peste vârsta de 65 de ani.”, a declarat ministrul sănătății, într-o intervenție la Digi24.

Prin urmare, fiecare dintre cei care se vor prezenta la vot în data de 27 septembrie, în contextul alegerilor locale 2020, vor fi obligați să își curețe și dezinfecteze mâinile înainte de intrarea în sediul secției de votare, precum și să poarte mască de protecție pentru a combate îmbolnăvirea cu virusul ucigaș.

Ministrul a explicat că pacienții din spitalele rezervate infecțiilor cu noul coronavirus de tip SARS-CoV-2 vor beneficia de urna mobilă.

”Pacienții din spitalele COVID vor beneficia de urna mobilă. Acea urnă merge întâi la solicitanții de la domiciliu, cu patologii non-COVID. Vor ajunge apoi la carantinați, în timpul 2 la izolați, cu măști, mănuși, iar la spitalele COVID vor merge către secțiile cu pacienți COVID, primind de la unitățile sanitare echipament de protecție în funcție de specificul secției”, a subliniat Nelu Tătaru.

Mai mult decât atât, oficialul a menționat faptul că în cazul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 care se află internate la secțiile de terapie intensivă vor fi obligate să se îmbrace în combinezon în momentul în care vor vota pentru limitarea răspândirii infecției cu noul virus ucigaș în contextul crizei sanitare.

”Dacă e terapie intensivă, boli infecțioase, vor lua. Dacă sunt alte secții, vor merge cu doar cu regulamentul din secțiile respective – mănuși, mască.”, a concluzionat ministrul Nelu Tătaru.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X