Grevă în învățământul italian după infectările cu COVID-19 din școli

După aproape 10 zile de la deschiderea noului an şcolar, în 400 de instituţii de învăţământ s-a semnalat cel puțin un caz de COVID-19, iar 75 de școli din regiunile Lombardia, Emilia-Romagna, Toscana şi Lazio au fost deja închise.

De asemenea, la Roma, 19 şcoli și-au închis porțile, în Bologna – 14 unități, iar la Milano, 13.

Concret, în 76% din cazuri elevii au fost confirmați cu SARS-CoV-2, iar în 13% din cazuri este vorba despre cadrele didactice.

În acest sens, pentru a solicita siguranţa în şcoli, greva sindicatelor din învăţământ continuă în toată Italia.

După micile proteste de stradă ale profesorilor şi studenţilor de vineri, în weekend se pregătesc și proteste, în diverse locuri din Roma.

Sindicatele din învăţământ solicită în plus clase în care să lucreze cu maxim 15 elevi, dar și un concurs de titularizare pentru 150.000 de suplinitori.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X