Vârful turnului Big Ben din Londra va deveni din nou vizibil peste câteva săptămâni

La trei ani după ce au fost demarate ample lucrări de reabilitare, Camera Comunelor transmite că vârful turnului Big Ben din Londra va deveni din nou vizibil peste câteva săptămâni.

Deşi restul lucrărilor vor continua în restul turnului Palatului Westminster, şi sediu al Parlamentului britanic, retragerea schelelor din partea superioară va marca un punct de cotitură pentru unul dintre cele mai emblematice monumente ale Londrei.

În ultimii ani s-a desfăşurat o meticuloasă restaurare a vârfului. Fiecare dintre cele 3.433 de structuri de metalice au fost scoase şi tratate de un specialist. Au fost de asemenea reabilitate vârful, crucea şi ornamentele celebrului turn, care se ridică la 96 de metri înălţime în faţa râului Tamisa şi a podului Westminster.

Pe lângă ameliorarea estetică, lucrările au rezolvat şi o serie de probleme grave de structură, mai ales uzura blocurilor de piatră şi fisurile.

Deşi turnul ceasului Parlamentului britanic este cunoscut pe plan mondial ca Big Ben, de fapt numele se referă la ceasul şi la clopotul care marchează trecerea orelor, care a răsunat prima oară în centrul Londrei, la 11 iulie 1859. Big Ben este cel mai mare ceas cu clopot şi patru feţe, şi al treilea turn cu ceas ca înălţime din lume.

Vârful, deja restaurat, va deveni vizibil în următoarele săptămâni, timpul estimat pentru înlăturarea schelelor.

Parlamentul britanic notează într-un comunicat, că lucrările de restaurare au continuat fără întrerupere, în pofida dificultăţilor generate de pandemia de coronavirus.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X