Uber a câştigat în instanță dreptul de a opera în Londra

Uber a câştigat luni bătălia legală referitoare la continuarea serviciilor sale de transport în Londra, cea mai mare piață europeană pentru compania americană, transmite News.ro.

Anul trecut, autoritatea Transport for London a retras pentru a doua oară licenţa Uber, prima oară refuzând să reînnoiască licenţa din Londra a Uber în 2017, citând ”repetarea unor nereguli” care au pus pasagerii în pericol.

Potrivit autorităţii de reglementare, o deficienţă a sistemului Uber a permis ca şoferi neautorizaţi să îşi încarce fotografiile în conturile altor şoferi şi să transporte în mod fraudulos pasageri în cel puţin 14.000 de curse.

Judecătorul Tan Ikram, de la Curtea de Magistraţi din Westminster, a spus că are ”suficientă încredere” că Uber ”nu mai reprezintă un risc pentru siguranţa publică”.

”În pofida deficienţelor lor istorice, consider că în prezent Uber poate deţine o licenţă de operator pentru anggajarea de vehicule private” în Londra, a afirmat Ikram în decizia sa.

Noua licenţă a Uber este valabilă pentru o perioadă de 18 luni şi este însoţită de mai multe condiţii convenite de Uber şi Transport for London.

romani in uk

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X