Cifrele din zona Ile-de-France nu sunt deloc bune. Incidenţa cazurilor noi a depăşit deja bariera critică de 250 de infectări la 100.000 de locuitori în şapte zile, iar autorităţile iau în calcul închiderea totală a unor oraşe importante, precum Parisul, Lille şi Lyon.
Plasate deja într-o zonă de alertă ridicată, sinonimă cu închiderea barurilor şi restaurantelor la ora 22:00, precum şi interzicerea unor activităţi sportive, Parisul ar putea fi în situaţia de a închide complet barurile şi restaurantele.
„Nu suntem într-o situaţie în care să refuzăm măsuri stricte. Nu cred că pot exista standarde duble. Dacă în Marseille s-a decis închiderea totală şi la Paris e nevoie”, a declarat viceprimarul Parisului, Anne Souyris, pentru Le Monde, citat de dcnews.ro.
Autorităţile sanitare sunt deja în alertă, pentru că în unele zone a fost nevoie de refuzarea pacienţilor bolnavi de COVID-19 la internarea în spital.
„Conducerea spitalului şi medicii se adaptează de la o zi la alta în această privinţă, suntem agăţaţi de un fir de aţă. Nu e ca în primul val, când trebuia să refuzăm mulţi pacienţi, dar riscăm să ajungem acolo rapid, pentru că nu mai avem paturi în spitale”, a declarat Djillali Annane, şeful secţiei ATI din spitalul Raymond-Poincare, din Hauts de Seine.