Premierul italian, Giuseppe Conte, a cerut Parlamentului prelungirea stării de urgenţă. Cerinţa a fost aprobată cu 253 de voturi pentru şi 5 împotrivă. Opoziţia nu a votat.
Prelungirea stării de urgenţă înseamnă că toate restricţiile sanitare impuse de Italia până la momentul actual rămân în vigoare. În acelaşi timp, reconfirmă prim-ministrului puterea de a emana decrete fără ulterioare dezbateri şi aprobări în Parlament. Tot pe fondul stării de urgenţă Guvernul poate continua programele de subvenţionare ale activităţilor comerciale afectate de pandemie atât din bugetul naţional cât şi din finanţările europene.
Pentru că Italia înregistrează o creştere zilnică a cazurilor de coronavirus, noile restricţii se concentrează pe comportamentele individuale. Purtarea măştii pe stradă va fi obligatorie în toată Italia. Nerespectarea restricţiilor va fi pedepsită cu amenzi de la 400 până 1.000 de euro. Telemunca este încurajată dar acolo unde nu este posibilă, protocoalele de siguranţă sanitară trebuie respectate cu rigiditate. Cinematografele, teatrele şi sălile de concert rămân deschise dar nu pot găzdui mai mult de 200 de persoane în interior şi 1.000 în exterior.
În ceea ce priveşte relaţia Italiei cu vecinii, persoanele care sosesc din Marea Britanie, Olanda, Belgia, Croaţia, Malta, Grecia, Spania şi din mai multe regiuni ale Franţei sunt obligate să efectueze un test molecular.
Urmează să se decidă situaţia României. În prezent, persoanele care sosesc din România sunt obligate să efectueze o carantină de 14 zile la domiciliu. Aprobarea noului decret s-ar putea amâna pe săptămâna viitoare pentru că opt parlamentari sunt in izolare, fiind testaţi pozitiv la coronavirus, relatează mediafax.