Margaret Nolan, model în filmul „Goldfinger” din seria „James Bond” şi actriță în lungmetrajul „A Hard Day’s Night” despre trupa The Beatles, s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani.
Regizorul Edgar Wright, care a distribuit-o în 2019 în „Last Night in Soho”, i-a adus un omagiu duminică seară, într-un mesaj publicat pe Twitter, în care a subliniat că ea a reprezentat „tot ce era cool în anii 1960”.
Margaret Nolan s-a născut pe 29 octombrie 1943, în Somerset (Anglia), şi a crescut în Londra. Şi-a început cariera ca model, sub numele Vicky Kennedy, la începutul anilor 1960, apoi a revenit la numele său odată ce a început să joace în filme.
A apărut în filmul „A Hard Day’s Night” (1964), apoi a fost Dink, maseuza lui Bond, în acelaşi an, în „Goldfinger”, fiind aleasă şi ca imagine a lungmetrajului cu Sean Connery în rol principal. A refuzat ocazia de a călători prin lume pentru doi ani, ca model „Goldfinger”, pentru a-şi continua cariera în actorie.
Nolan a jucat, în 1965, în „Ferry Cross the Mersey”, film al grupului Gerry and the Pacemakers, şi în „Three Rooms in Manhattan” al lui Marcel Carné. A jucat şi teatru, alături de Tom Kempinski, care i-a fost soţ. În acelaşi an, Nolan a fost aleasă pentru rolul Miss Jones, în seria filmelor „Carry On”.
Aceasta s-a mutat în Spania pentru a se dedica permaculturii şi şi-a îndreptat atenţia spre montajul foto, având expoziţii în mai multe galerii londoneze.
Margaret Nolan a avut doi copii – Oscar Deeks, director de imagine, şi Luke O’Sullivan.