Poliţia a arestat 713 persoane în timpul protestelor desfăşurate duminică în Belarus

Poliţia a arestat 713 persoane în timpul protestelor desfăşurate duminică în Belarus, a anunţat luni Ministerul de Interne de la Minsk, potrivit agerpres.

Personalul de securitate a folosit forţa, inclusiv tunuri cu apă şi grenade asurzitoare, pentru a dispersa manifestanţii care solicită demisia preşedintelui Aleksandr Lukaşenko şi organizarea unor noi alegeri prezidenţiale.

Organizaţia pentru drepturile omului Viasna a anunţat că cel puţin 600 de protestatari au fost arestaţi în Belarus în timpul celor mai recente demonstraţii anti-Lukaşenko, la care au luat parte zeci de mii de persoane în întreaga ţară.

Potrivit ONG-ului citat, mai mulţi reprezentanţi de-ai săi şi jurnalişti se află printre cei arestaţi duminică.

Imaginile postate pe social media arată poliţişti care urmăresc manifestanţi şi îi lovesc cu bastoanele. Numeroşi participanţi la protestele de duminică au fost răniţi.

Acesta a fost al nouălea weekend consecutiv de proteste din Belarus după scrutinul prezidenţial din 9 august, pe care liderul de la Minsk susţine că l-a câştigat cu 80% din voturi, dar despre care opoziţia este convinsă că a fost fraudat pentru a-i asigura lui Lukaşenko al şaselea mandat consecutiv.

Reprezentanta opoziţiei Svetlana Tihanovskaia, care s-a plasat pe poziţia secundă conform rezultatelor oficiale ale scrutinului, s-a refugiat în Lituania şi face lobby în vederea unei tranziţii paşnice a puterii în Belarus.

Uniunea Europeană nu a recunoscut rezultatele alegerilor. Lukaşenko (66 de ani) conduce Belarusul de peste un sfert de secol, fără a tolera opoziţia.

romani in uk

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X