Consiliul European se reuneşte pentru a discuta relația dintre UE și Regatul Unit

Cu privire la relaţiile UE-Regatul Unit, Consiliul European (CE) va evalua punerea în aplicare a Acordului de retragere şi va examina stadiul negocierilor privind viitorul parteneriat. Liderii vor discuta despre lucrările pregătitoare pentru toate scenariile care ar putea urma datei de 1 ianuarie 2021, informează consilium.europa.eu

La 1 octombrie 2020, CE a trimis Regatului Unit o scrisoare de punere în întârziere pentru încălcarea obligaţiilor care îi revin în temeiul Acordului de retragere. Trimiterea acestei scrisori marchează începutul unei proceduri oficiale împotriva Regatului Unit de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor care îi revin. Regatul Unit are la dispoziţie o lună pentru a răspunde scrisorii trimise în 1 octombrie, scrie site-ul https://ec.europa.eu/.

Reacţia Comisiei vine ca urmare a depunerii de către guvernul Regatului Unit (9 septembrie 2020) a unui proiect de lege care, dacă ar fi adoptat, ar încălca în mod flagrant Protocolul privind Irlanda şi Irlanda de Nord, întrucât ar permite autorităţilor britanice să nu ţină seama de efectele juridice ale dispoziţiilor de fond ale protocolului în temeiul Acordului de retragere. Guvernul  Regatului Unit nu a retras părţile controversate ale proiectului de lege, în pofida solicitărilor Uniunii Europene.

Schimbările climatice reprezintă un alt subiect abordat la Consiliul European din 15-16 octombrie. Liderii UE vor analiza progresele înregistrate în ceea ce priveşte realizarea obiectivului UE privind neutralitatea climatică până în 2050. În urma adoptării de către Comisie a Planului privind obiectivele climatice pentru 2030, liderii UE vor desfăşura o dezbatere de orientare referitoare la chestiuni legate de schimbările climatice.

Consiliul European va discuta, de asemenea, şi despre relaţiile dintre UE şi Africa şi poate aborda alte chestiuni de politică externă, în funcţie de evoluţii.

romani in uk

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X