Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei a anunţat, luni seară, că after school-urile şi creşele rămân în continuare deschise. Declaraţia vine după ce cu doar câteva ore în urmă anunţase că toate intituţiile de învăţământ din Capitală, printre care şi creşele şi after school-urile, se închid din cauza numărului mare de infectări.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei anunţa la ora 17:00 că se va suspenda activitatea didactica pentru toate unităţile de invatamant, inclusiv creșe si after school-uri. Toate cursurile se vor desfășura în regim online. În jurul orei 21:00, acelaşi purtător de cuvânt al Prefecturii Bucureşti a declarat că, de fapt, creşele şi after school-urile rămân în continuare deschise. „A fost o eroare materială, s-a facut o îndreptare”, a precizat Stancu-Țipișcă Mariana, potrivit romaniatv.net
Prefectura Capitalei a continuat să se afunde în bâlbe și luni seara a transmis o nouă decizie a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență care corectează o hotărâre precedentă, emisă în cursul după-amiezii. Conform noilor decizii, creșele rămân deschise, iar universitățile, care se bucură de autonomie, sunt scoase de pe lista instituțiilor care trebuie să facă învățământ exclusiv online.
Contactată de Digi24, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii, Mariana Țipișcă, a precizat că, creșele și after school-urile nu au activitatea reglementată de Ministerul Educației și de aceea nu sunt vizate de hotărârea Prefecturii privind desfășurarea activităților din educație exclusiv online. Ea a spus că a fost „o îndreptare de eroare materială”. La insistențele jurnaliștilor, care au întrebat-o dacă asta înseamnă că pentru copiii care merg la creșe și afterschooluri pericolul infectării nu este la fel de mare, purtătoarea de cuvânt a avut o reacție nervoasă („Mă lăsați puțin?! Mă lăsați să vorbesc?” ) și în final a închis telefonul.
Inițial, în Hotărârea care poartă nr. 24, se spunea la art. 1 punctul 6 că „se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față, din creșe, ciclul gimnazial, preuniversitar și universitar, cursurile desfășurându-lse online (scenariul 3)”.
Purtătoarea de cuvânt a Prefecturii, Mariana Țipișcă, a precizat că a fost îndreptată „o eroare materială”. Practic, din noua hotărâre sunt scoase creșele (considerat învățământ antepreșcolar) și universitățile. Ea a mai spus că afterschoolurile și creșele își pot desfășura activitatea în conformitate cu ordinul comun al Ministerului Sănătății, Ministerului Educației și Ministerului Muncii.
Premierul Ludovic Orban declarase luni, că afterschool-urile şi creşele pot funcţiona dacă vor, arătând că acestea nu fac parte din activităţile care se supun restricţiilor atunci când se depăşeşte indicele de îmbolnăviri cu noul coronavirus de 3 la mia de locuitori.