Românii din diaspora mai au trei zile pentru înregistrare ca alegători prin corespondenţă

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate că au mai rămas doar trei zile pentru înregistrare ca alegători prin corespondenţă, termenul-limită fiind data de 22 octombrie 2020. „Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică reiterează apelul său către românii din străinătate de a opta pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără cozi, fără deplasări, fără costuri şi fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluţia pandemiei de coronavirus”, se arată într-un comunicat AEP.

Toate informaţiile privind procedura de înscriere la votul prin corespondenţă sunt disponibile pe portalul www.votstrainatate.ro. Până în prezent s-au înregistrat 27.711 români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate ca alegători prin corespondenţă.

romani in uk

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X