Începând cu 6 septembrie, testările pentru vaccinul împotriva COVID-19, al celor de la AstraZeneca, au fost sistate pentru că o participantă din Marea Britanie s-a îmbolnăvit. Simptomele indicau o boală rară, inflamatorie. Acum, la aproximativ două luni distanţă, surse Reuters spun că ancheta celor de la FDA s-a încheiat şi testările în SUA ar putea fi reluate în decurs de o săptămână.
Oficialii din Marea Britanie, cei de la MHRA, au analizat simptomele participantei şi au decis că nu există suficiente probe care să spună cu certitudine că starea sa a fost o consecinţă a vaccinului. Aşadar, testările ar putea fi reluate, cu condiţia ca „participanta care s-a îmbolnăvit să fie atent urmărită”.
Într-o scrisoare oficială, primită de cei de la Reuters, este specificat faptul că „FDA a finalizat ancheta şi testările vor fi reluate în scurt timp”.
Se pare că FDA „a ajuns la aceeaşi concluzie ca şi cei de la MHRA”.
Documentul menţionează că nu există destule probe care să confirme legătura dintre o boală neurologică atât de specifică şi vaccinul celor de la AstraZeneca.
Doctorul Paul Offit, medic specialist al Spitalului de Copii din Philadelphia, a declarat, de asemenea, că pentru o astfel de boală neurologică, cauzele pot fi multiple.
Un reprezentant AstraZeneca nu a comentat, însă, aceste informaţii şi nu a oferit mai multe detalii cu privire la rezultatele anchetei celor de la FDA şi MHRA.