Marea Britanie anunţă că reia negocierile cu UE pe tema relaţiilor post-Brexit

noutati brexit deal acord

Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor relua săptămâna aceasta negocierile pe tema relaţiilor post-Brexit, care erau suspendate de vinerea trecută, anunţă Guvernul de la Londra, potrivit postului Sky News, anunță MEDIAFAX.

Downing Street a luat decizia după discursul din Parlamentul European al negociatorului UE pe tema Brexit, Michel Barnier, care a pledat pentru „compromisuri din partea ambelor părţi” pentru ajungerea la un acord. „Uşile noastre vor rămâne deschise permanent până în ultimul moment”, a spus Michel Barnier.

„După cum a afirmat clar domnul Barnier, orice viitor acord va fi făcut prin respectarea autonomiei decizionale a Uniunii Europene şi a suveranităţii britanice”, a reacţionat Guvernul de la Londra.

„Lordul David Frost a discutat astăzi implicaţiile afirmaţiilor şi actuala situaţie cu domnul Barnier. Pe baza acestei conversaţii, suntem pregătiţi să primim la Londra echipa UE, pentru reluarea negocierilor săptămâna aceasta”, a subliniat un reprezentant al Downing Street.

Uniunea Europeană transmisese, luni după-amiază, Guvernului Boris Johnson că menţine disponibilitatea continuării negocierilor pe tema relaţiilor post-Brexit, aflate în impas.

Manfred Weber, liderul grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, i-a cerut duminică premierului Boris Johnson să înceteze „jocurile” şi „spectacolul” în negocierile cu Uniunea Europeană, avertizând că liderul de la Londra va fi nevoit să le ofere explicaţii cetăţenilor britanici. Peste 70 de asociaţii britanice din domeniul mediului de afaceri, reprezentând peste şapte milioane de angajaţi, au cerut Guvernului Boris Johnson să revină la masa negocierilor cu Uniunea Europeană pentru obţinerea unui acord post-Brexit. Vineri, premierul Boris Johnson, care nu acceptă prelungirea tranziţiei şi nici concesii pentru a menţine standardele comunitare, a declarat că Marea Britanie trebuie să înceapă pregătirile pentru lipsa unui acord cu Uniunea Europeană după expirarea tranziţiei post-Brexit. Însă liderul britanic a părut să utilizeze această abordare ca tactică de negocieri, precizând că nu se retrage din discuţii: „Le transmit să vină ei aici, să vină la noi, dacă va exista o schimbare fundamentală de abordare”.

Premierul scoţian, Nicola Sturgeon, a criticat dur atitudinea Guvernului Boris Johnson în negocierile cu Uniunea Europeană, considerând că expirarea tranziţiei post-Brexit fără acord este „iresponsabilă” şi reiterând obiectivul desprinderii Scoţiei de Marea Britanie.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat vineri, la finalul summitului Uniunii Europene, că negocierile cu Marea Britanie stagnează din multe puncte de vedere, reamintind că Brexitul este „alegerea suverană a poporului britanic”.

Uniunea Europeană a avertizat Marea Britanie, într-o declaraţie adoptată la summitul de la Bruxelles, că progresele în negocierile privind relaţiile post-Brexit sunt insuficiente, îndemnând statele membre să se pregătească inclusiv pentru scenariul încheierii tranziţiei fără niciun acord. Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a transmis că Uniunea Europeană vrea un acord privind relaţiile post-Brexit cu Marea Britanie, „dar nu cu orice preţ”. David Frost, negociatorul Guvernului Boris Johnson privind Brexit, s-a declarat „dezamăgit” de concluziile summitului Uniunii Europene.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit.

Tensiunile s-au amplificat în contextul în care Guvernul Boris Johnson vrea să modifice unele clauze ale Acordului Brexit, un plan considerat a fi o încălcare a reglementărilor internaţionale. Tratatul conferă un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord, pentru a evita apariţia controalelor la frontieră şi a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare. Însă Guvernul Boris Johnson contestă menţinerea reglementărilor UE în provincia britanică Irlanda de Nord.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X