Coronavirusul va exista „pentru totdeauna” și este puțin probabil să fie eradicat

Omul de ştiinţă John Edmunds, care consiliază guvernul britanic cu privire la pandemie, vine cu cel mai crunt avertisment de până acum. Coronavirusul va exista „pentru totdeauna” și este puțin probabil să fie eradicat, a spus omul de știință.

Marea Britanie, la fel ca alte ţări din Europa, este afectată în prezent de o reapariţie a infecţiilor cuCOVID-19, mare parte din ţară aflându-se sub restricţii locale. Marea Britanie se poate aștepta la zeci de mii de decese din al doilea val de coronavirus în ceea ce este o situație „sumbră”

„Va trebui să trăim cu acest virus pentru totdeauna. Există foarte puţine şanse să fie eradicat”, a declarat, în Parlament, John Edmunds, membru al Grupului Ştiinţific Consultativ pentru Situaţii de Urgenţă (SAGE).

Deşi coronavirusul va exista pe termen nedefinit, Edmunds a declarat că perspectiva unui vaccin spre sfârşitul iernii ar trebui să aibă un impact asupra strategiei guvernului.

„Dacă vaccinurile sunt foarte aproape, atunci, după părerea mea, ar trebui să încercăm să menţinem incidenţa cât mai scăzută acum, pentru că vom putea folosi vaccinuri într-un viitor nu prea îndepărtat”, a mai spus el.

El a afirmat că Marea Britanie a jucat un „joc inteligent” investind în diferite vaccinuri împotriva coronavirusului. Marea Britanie a semnat acorduri de aprovizionare pentru şase vaccinuri COVID-19 diferite, cu 340 milioane de doze asigurate.

„Cred că vom fi într-o poziţie rezonabilă peste câteva luni”, a spus el. „Nu cred că vom vaccina pe toată lumea, însă pentru început (vom vaccina) persoanele cu cel mai mare risc, angajaţii din domeniul medical şi tot aşa”, a mai afirmat expertul potrivit news.sky. și preluat de evz.ro

romani in uk

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X