Autorităţile italiene au anunţat duminică un nou record zilnic al infectărilor cu coronavirus, cu 21.273 de cazuri de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore şi 128 de decese.
Printre cei infectaţi se numără şi purtătorii de cuvânt ai preşedintelui Sergio Mattarella şi premierului Giuseppe Conte, relatează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al premierului Conte, Rocco Casalino, a anunţat că sâmbătă seară a primit un rezultat pozitiv al testului pentru COVID-19, pe care l-a făcut după ce a dezvoltat ”simptome uşoare” ale bolii. El a mai spus că marţi a fost ultima sa prezenţă în biroul premierului, unde a purtat mască şi a păstrat distanţa faţă de celelalte persoane, iar miercuri a fost testat negativ.
Şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui Sergio Mattarella, Giovanni Grasso, a anunţat că a fost testat pozitiv sâmbătă, la o zi după ce a avut febră mare. ”De azi dimineaţă nu mai am temperatură, sunt relativ bine”, a scris purtătorul de cuvânt pe Twitter, adăugând că miercuri fusese testat negativ şi de atunci nu a avut contact direct cu preşedintele.