Guvernul condus de Pedro Sanchez a decis revenirea la această măsură excepțională, din cauza creșterii explozive a cazurilor de coronavirus. Potrivit presei de la Madrid, starea de urgență ar putea dura până în aprilie 2021.
Decizia a fost luată într-o ședință extraordinară de guvern, convocată de premierul Pedro Sanchez, după consultări intense cu liderii regiunilor autonome din Spania. De fapt, chiar regiunile autonome au cerut restricții noi pentru a stăvili epidemia.
Potrivit deciziei guvernamentale, va fi instituită starea de urgență mai întâi pentru 15 zile, însă guvernul de la Madrid vrea să ceară aprobarea Parlamentului pentru o prelungire timp de șase luni, până în aprilie 2021. Asta, pentru că prima dată când Spania a fost în stare de urgență a fost nevoie de prelungirea acesteia din două în două săptămâni, ceea ce a complicat foarte mult lucrurile. Astfel, guvernul spaniol vrea să nu se mai lovească de această problemă, scrie lanoticia.com.
În această săptămână, Spania a devenit prima țară europeană care a depășit un milion de cazuri confirmate de COVID-19. Cu toate acestea, Sánchez a recunoscut vineri într-un mesaj televizat că cifra reală ar putea fi mai mare de 3 milioane de oameni; din cauza lipsei testelor de diagnostic și a altor factori.
Spania a raportat aproape 20.000 de cazuri zilnice și 231 de decese, aducând numărul total de decese din cauza pandemiei în Spania la 34.752.