Un lanţ de farmacii din Marea Britanie urmează să introducă la vânzare, în următoarele săptămâni, un test rapid pentru depistarea noului coronavirus, care ar putea oferi rezultatele în 12 minute, informează PA, citat de stirileprotv.ro
Lanțul farmaceutic a precizat luni că testul va fi lansat ″în următoarele câteva săptămâni″, iar clienţii vor putea primi rezultatul în aceeaşi zi.
Acest serviciu de testare oferit de o companie privată este destinat persoanelor care nu prezintă simptome, dar care vor să ştie dacă sunt sau nu infectaţi înainte să călătorească într-o vizită la rude, spre exemplu.
Testul, care va fi comercializat pentru suma de 120 de lire sterline (156 de dolari), nu va putea fi folosit pentru a dovedi companiilor aeriene că o persoană nu este infectată, întrucât firmele de transport aerian solicită un document din partea unui laborator omologat, potrivit Agerpres.
Lanțul de farmacii a pus deja în funcţiune un serviciu de testare disponibil în interiorul magazinelor sale, care oferă rezultate în 48 de ore.
″Sperăm ca prin oferirea acestor opţiuni de testare în magazinele din comunităţile locale, Boots poate contribui la micşorarea presiunii cu care se confruntă NHS şi guvernul prin oferirea unui acces suplimentar la teste şi garanţii esenţiale pentru cetăţenii din Regatul Unit″, a declarat managerul lanțului farmaceutic.
Experţii au criticat în mod constant guvernul britanic pentru numărul insuficient de teste pentru depistarea coronavirusului destinate unei populaţii de circa 67 de milioane de locuitori.
Marea Britanie este ţara din Europa cu cel mai mare număr de decese provocate de COVID-19, aproximativ 45.000. Regiunile cel mai grav afectate sunt nordul Angliei, precum şi regiuni din Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord.