Guvernul austriac a anunţat sâmbătă că țara intră de marți, 3 noiembrie, într-o nouă perioadă de așa-zisă carantină parțială, în care sunt suspendate activitățile nesesențiale, în încercarea de a opri al doilea val al pandemiei de COVID-19. Vor fi interdicţii de circulaţie, iar restaurantele, hotelurile, instituţiile culturale şi sportive se închid. Petrecerile, inclusiv nunțile, sunt interzise.
„O a doua izolare va fi în vigoare de marţi până la sfârşitul lunii noiembrie”, a anunțat cancelarul conservator Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres. Viaţa socială va fi afectată „dramatic”, a avertizat cancelarul. El a spus că speră să se revină la o viaţă mai normală şi la „mai multă libertate” în decembrie, având în vedere sărbătorile de la sfârşitul anului.
Astfel, deocamdată, va fi interzisă ieşirea din case între orele 20:00 şi 06:00, iar întâlnirile private vor fi limitate la maximum două familii.
Dincolo de închiderea muzeelor, teatrelor, cinematografelor sau piscinelor, toate evenimentele, cu excepţia înmormântărilor, sunt anulate, inclusiv nunţile, petrecerile de ziua de naştere şi târgurile de Crăciun, o tradiţie care atrăgea de obicei milioane de vizitatori în fiecare an în ţară, scrie AFP.
Fanilor li se interzice participarea la evenimente sportive de nivel înalt, iar sporturile la nivel de amatori nu pot avea loc decât în exterior şi fără contact fizic.
Școlile şi creşele vor rămâne deschise. În cazul liceelor şi universităţilor, cursurile se vor desfăşura online, în timp ce telemunca este puternic încurajată.
În schimb, spre deosebire de Marea Britanie și alte țări care au adoptat restricții, în Austria magazinele şi saloanele de coafură şi frizeriile rămân deschise.
Măsurile urmează să fie aprobate duminică de parlament, însă pentru interdicția de circulație, parlamentul va trebui să-și dea acordul la fiecare zece zile, scrie dpa.
Măsurile luate de Austria seamănă foarte mult cu cele stabilite de Germania vecină, deși situația epidemiologică în Austria este mai gravă.
romani in uk
romani in uk