Un atac terorist a avut loc luni asupra Universității din Kabul. Mai mulți oameni înarmați au luat cu asalt Universitatea. Sângerosul atac s-a soldat cu cel puțin 35 de morți și 50 de persoane rănite, majoritatea dintre ei studenți, au declarat responsabili locali. Sângerosul atac a fost revendicat de gruparea teroristă ISIS.
Preşedinţia afgană a anunţat că guvernul a declarat pentru marţi zi de doliu naţional pentru a omagia victimele atacului de luni, potrivit Xinhua.
Atacul a fost lansat când responsabili ai guvernului au ajuns în campus pentru a inaugura un târg de carte iranian, a precizat Hamid Obaidi, un purtător de cuvânt al Ministerului Învăţământului Superior.
Gruparea teroristă Statul Islamic susţine că doi dintre combatanţii săi au pătruns în campusul universităţii, unde se desfăşura o ceremonie de absolvire pentru judecători şi anchetatori, potrivit agenţiei de ştiri Amaq legate de SI (Stat Islamic). Ambii combatanţi ai săi au fost ucişi, potrivit grupării.
Guvernul afgan a informat pe de altă parte că au existat trei atacatori.
„Trei atacatori sunt implicaţi. Unul dintre ei a detonat încărcătura pe care o purta asupra lui la începutul atacului, iar doi au fost împuşcaţi mortal de forţele de securitate”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Tariq Arian.
Talibanii au dat asigurări că nu sunt implicaţi în acest atac.