Melania Trump îl sfătuieşte pe liderul de la Casa Albă să accepte înfrângerea la alegerile din această săptămână, notează CNN, citând o sursă din anturajul primei doamne a SUA.
“Prima doamnă Melania Trump s-a alăturat corului din ce în ce mai mare al celor din anturajul preşedintelui Trump care îl sfătuiesc că a sosit momentul ca el să accepte înfrângerea”, se arată pe site-ul cnn.com.
Melania Trump nu a făcut vreun comentariu public cu privire la alegeri, însă în privat şi-ar fi spus opinia, a precizat sursa citată de CNN.
Presa americană a anunţat, sâmbătă, că Joe Biden este câştigătorul alegerilor pentru fotoliul de la Casa Albă, iar de atunci numeroşi lideri ai lumii i-au transmis democratului mesaje de felicitare. Donald Trump refuză însă să accepte înfrângerea şi denunţă o fraudă electorală care ar fi dus la victoria rivalului său.