Marea Britanie, ţara cel mai grav afectată din Europa de pandemia de coronavirus, a depăşit miercuri pragul de 50.000 de morţi, potrivit bilanţului anunţat de autorităţile sanitare naţionale, care iau în calcul decesele înregistrate în primele 28 de zile după un test pozitiv, informează AFP.
Marea Britanie a raportat miercuri alte 595 de decese, ridicând la 50.365 numărul total al persoanelor decedate din cauza maladiei COVID-19. Această ţară nu mai raportase un număr atât de ridicat în privinţa deceselor zilnice din data de 6 mai, când au fost anunţate 612 decese.
„Fiecare persoană decedată reprezintă o tragedie”, a reacţionat la televiziunea britanică prim-ministrul Boris Johnson, care a deplâns depăşirea „unui prag trist”. În pofida speranţelor legate de apariţia pe piaţă a unui vaccin eficient în perioada următoare, „încă nu am scăpat din această situaţie”, a adăugat el, îndemnându-i pe britanici să continue să respecte regulile impuse pentru a limita propagarea virusului SARS-CoV-2.
Numărul de 50.365 de morţi comunicat de autorităţile sanitare a fost obţinut prin luarea în calcul a deceselor survenite în primele 28 de zile după un test pozitiv la COVID-19.
Bilanţul publicat de Biroul pentru Statistică Naţională din Marea Britanie (Office for National Statistics – ONS), bazat pe certificatele de deces care menţionează noul coronavirus drept cauză a morţii – fără ca maladia COVID-19 să fi fost neapărat confirmată prin intermediul unui test -, indică 61.648 de decese în această ţară, în creştere cu 1.597 în ultima săptămână.
În faţa celui de-al doilea val al epidemiei, Guvernul britanic a decretat un nou lockdown în Anglia pentru o lună, care ar trebui să se încheie pe 2 decembrie.