Ce s-a întâmplat la Spitalul Județean Piatra Neamț. Șeful secției ATI: „Costumul asistentei a luat foc și de acolo s-a propagat”

Un injectomat, adică o seringă conectată la curent electric și programată să administreze automat medicamente pacienților, ar fi fost punctul zero al incendiului în care opt pacienți au ars pe paturile de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență Neamț. Alți doi au murit în urma transferului din secția cuprinsă de flăcări ieri seară.

Doctorul Liviu Ungureanu, șeful secției ATI de la Piatra-Neamț, a ajuns în spital la scurt timp după tragedie și a stat de vorbă cu asistentele și cu medicii care se aflau în salon la momentul izbucnirii incendiului. Într-un interviu acordat pentru Recorder, Ungureanu explică de la ce a pornit focul, de ce fuseseră mutați pacienții pe un alt etaj cu câteva ore înainte de incendiu și cât de greu este să-ți faci meseria într-un spital județean ale cărui corpuri de clădire sunt construite în 1974, respectiv 1925.

Pentru doctorul Ungureanu și colegii săi, un sistem automat de stingere a incendiului e ceva ce au văzut doar în filme.

”În secția ATI erau de gardă doi medici, opt asistenți și încă patru infirmieri. În salonul în care a izbucnit incendiul se aflau, în acel moment, două asistente și un medic, colegul nostru care este acum cu arsuri, transferat în Belgia. Era acolo – nu știu sigur dacă în salon, dar în imediata apropiere sigur – se pregătea să pună un cateter central sau să intubeze un pacient.
S-a întâmplat totul foarte repede, am înțeles că s-a aprins un injectomat, imediat costumul asistentei care era în proximitate a luat foc și de acolo s-a propagat. Medicul le-a strigat să iasă afară, a intrat el să vadă dacă poate face ceva, dar atunci i-a luat și lui foc costumul și s-a retras.
S-a repliat spre baia care este în afara salonului, unde asistentele i-au stins cu apă flăcările de pe combinezon. Are arsuri pe 35-40 la sută din corp, pe zona fața anterioară, de la gât în jos, torace, abdomen, puțin la nivelul membrelor. El a încercat în primul rând să extragă asistentele și în al doilea rând a vrut să vadă dacă poate să scoată unu-doi pacienți.
Dar n-a mai avut timp. A venit și colegul celălalt, care făcea vizita pentru salonul celălalt, a încercat și el să intre, să ajute, dar era deja negru, fum, nu se mai vedea nimic”, a spus medicul.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X