Austria va începe testarea în masă a populației pentru Covid-19, în decembrie. Campania va demara după finalizarea perioadei de carantină, în 6 decembrie.
Anunțul privind testarea în masă a fost făcut de Cancelarul Sebastian Kurz, care a precizat că detaliile vor fi oferite de guvern săptămâna aceasta. ”Va fi o provocare logistică”, a mai spus acesta.
Cancelarul Austriei a fost criticat în repetate rânduri pentru modul în care a gestionat pandemia. Șefului guvernului i s-a reproșat că a luat prea târziu măsurile stricte pentru combaterea epidemiei. Măsurile au intrat în vigoare în urmă cu două săptămâni, însă nu au reuşit să încetinească propagarea virusului.
Bilanțul epidemiei din Austria, țară cu o populație de 8,9 milioane de locuitori, depășește 203.956 cazuri de Covid-19 și 1.829 de decese. Din cei aproximativ 4.000 de pacienți internați, 600 sunt la Terapie Intensivă. Autoritățile au anunțat că numărul paturilor ocupate se apropie de capacitatea maximă.
În Slovacia, în ultimul weekend din octombrie și primul din noiembrie au fost testați aproximativ 3,6 milioane din 5,5 milioane de locuitori cu vârste între 10 şi 65 de ani. Testele rapide au descoperit zeci de mii de persoane asimptomatice.