Prima femeie președinte în istoria Republicii Moldova! Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale

Maia Sandu a câștigat alegerile cu 57 la sută, în fața lui Igor Dodon, al cărui rezultat e de peste 43%. Sunt rezultatele după prelucrarea a 99,11% din procesele verbale.

Candidata pro-europeană Maia Sandu a câștigat duminică alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, devenind prima femeie președinte din istoria țării. Maia Sandu (48 de ani) devine șef al statului învingându-l pe actualul președinte, socialistul Igor Dodon, cu un scor de peste 57%.

Datele centralizate de Comisia Electorală Centrală de la Chișinău, după numărarea a peste 99% din voturi (2.123 din totalul de 2.143 de secţii de votare) arată că Maia Sandu a fost votată de 57% dintre alegători (913.718 de voturi), în timp ce contracandidatul său Igor Dodon a fost votat de 43% (689.248 de alegători).

La secțiile de votare din afara țării, după procesarea a peste 85% din buletinele de vot, Maia Sandu conduce categoric cu peste 92% din voturi obținute, în timp ce Igor Dodon a primit doar 7,5% din voturi.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X