Premierul britanic Boris Johnson şi-a atenţionat marţi miniştrii că încheierea unui acord cu UE privind relaţiile comerciale post-Brexit este departe de a fi sigură, dar a susţinut că Regatul Unit se va descurca, cu sau fără un asemenea acord, potrivit Reuters.
Boris Johnson le-a spus miniştrilor săi, la o şedinţă a Cabinetului, că poziţia sa nu s-a schimbat, şi anume că doreşte un acord, dar ”nu cu preţul principiilor noastre de bază privind suveranitatea şi controlul asupra legilor şi frontierelor noastre, asupra banilor noştri şi pescuitului nostru”.
”Lucrăm intens pentru a găsi soluţii care să respecte deplin suveranitatea Regatului Unit, dar este departe de a fi sigur că un acord va fi posibil şi timpul rămas acum este foarte scurt”, a spus şeful executivului de la Londra. El s-a arătat totuşi încrezător că ţara sa va prospera şi în lipsa unui acord comercial cu UE.
Într-o asemenea eventualitate a unui ”no deal” criza Brexitului riscă să provoace perturbări pe pieţele financiare şi în delicatele lanţuri de aprovizionare din Europa şi dincolo de ea, aceasta într-un moment în care pandemia COVID-19 a creat noi dificultăţi economice.
În timp ce mediul de afaceri este îngrijorat de un posibil ”no deal”, industria britanică a pescuitului l-a atenţionat pe Johnson să-şi respecte promisiunea principală care a motivat ieşirea din UE, aceea că Regatul Unit ”va prelua înapoi controlul”. Reprezentanţii britanici ai acestui sector se împotrivesc menţinerii accesului pescarilor europeni în apele britanice, solicitat insistent de ţările UE interesate.
Pe ansamblu, Bruxellesul doreşte un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra doreşte doar un acord clasic de liber schimb. Dacă în final tratativele eşuează, relaţiile comerciale dintre UE şi Regatul Unit se vor desfăşura doar pe baza regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
Negocierile sunt îngreunate şi de proiectul de lege britanic privind piaţa internă susţinut de premierul Johnson pentru menţinerea integrităţii pieţei britanice, care repune în discuţie anumite angajamente asumate de Regatul Unit în acordul privind retragerea din UE, în special dispoziţiile privind evitarea revenirii la o frontieră fizică între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord. Proiectul de lege a fost respins marţea trecută de Camera Lorzilor, dar Boris Johnson poate încerca din nou să obţină adoptarea lui.