Degajare de fum la unul dintre principalele spitale pentru COVID-19 din Moscova

Fumul degajat la un spital din Moscova a fost provocat de depresurizarea unui rezervor de oxigen într-o clădire aflată în construcţie şi nici personalul, nici pacienţii nu s-au aflat în pericol, au anunţat miercuri autorităţile ruse, transmite Reuters.

„În clădirea în cauză nu se aflau pacienţi. Nu există victime. Serviciile relevante remediază defecţiunea. Nu există niciun risc pentru pacienţi şi personal”, a asigurat într-un comunicat Ministerul rus al Sănătăţii.

Potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, o conductă de oxigen a pierdut din presiune în timpul lucrărilor de instalare. Clădirea nu este folosită ca spital, a menţionat ministerul.

Media ruse au relatat mai devreme miercuri că iese fum de la spitalul Kommunarka din Moscova, care este unul din principalele centre pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 din capitala rusă.

Canalul NTV a transmis că unul dintre complexele medicale a luat foc şi că înainte de incendiu s-a auzit o bubuitură.

În imaginile difuzate de NTV se puteau vedea maşini de pompieri la faţa locului şi fum ridicându-se deasupra clădirii către cerul nocturn.

Mai multe incidente au avut loc în Rusia în legătură cu funcţionarea defectuoasă a echipamentului destinat pacienţilor cu COVID-19, în ultimele luni. În mai, un incendiu, aparent declanşat de supraîncălzirea unui ventilator, a provocat moartea a cinci pacienţi cu coronavirus într-un spital din Sankt Petersburg, ridicând întrebări cu privire la siguranţa echipamentelor fabricate în Rusia. La sfârşitul lui octombrie, peste 150 de pacienţi au fost evacuaţi dintr-un spital improvizat pentru pacienţii cu COVID-19 în oraşul rus Celiabinsk, din sudul Uralilor, după explozia unui rezervor cu oxigen urmată de un incendiu, care nu a produs victime.

Autorităţile ruse au anunţat miercuri un nou record zilnic de 456 de decese legate noul coronavirus şi 20.985 de contaminări noi. Totalul deceselor, de la debutul pandemiei, se ridică la 34.387, precizează Reuters.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X