Ungaria a prelungit starea de urgență până în februarie

Ungaria a prelungit până la 8 februarie starea de urgenţă, instaurată pentru a lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei, conform unui decret guvernamental adoptat marţi noapte, relatează AFP.

Restricţiile, care includ o interdicţie de circulaţie între orele 20.00 şi 05.00, interdicţia privind adunările şi trecerea la cursuri online pentru licee şi universităţi, urmau iniţial să se încheie la 11 decembrie.

Ele pot fi acum prelungite cu două luni suplimentare.

Numărul de contaminări cu noul coronavirus este în creştere din septembrie, însă abia la începutul lui noiembrie guvernul lui Viktor Orban a decis să înăsprească restricţiile.

Peste 4.200 de noi cazuri şi 99 de decese au fost înregistrate miercuri, în uşoară scădere după recordurile din ultimele săptămâni în această ţară cu o populaţie de 9,8 milioane de locuitori, care a fost mai degrabă ferită de primul val din primăvară.

În prezent, aproape 7.500 de bolnavi sunt spitalizaţi, dintre care 581 sunt conectaţi la ventilatoare.

În total, 3.380 de persoane au murit din cauza COVID-19 de la izbucnirea pandemiei în Ungaria, conform statisticilor oficiale.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X