Campanie de testare în masă la aeroportul din Shanghai, după șase cazuri de Covid-19

Angajaţii celui mai mare aeroport internaţional din Shanghai, estul Chinei, au fost supuşi luni unei operaţiuni de testare în masă după ce în metropolă au fost înregistrate câteva cazuri de COVID-19 legate de angajaţi ai aeroportului, informează Agerpres.
China a reuşit să stăvilească din primăvară epidemia, datorită testărilor, măsurilor de izolare, a carantinelor şi urmăririi contacţilor. Viaţa în China a intrat aproape în normal, exceptând focare localizate.

Metropola Shanghai, cu 24 de milioane de locuitori, a înregistrat în noiembrie şase localnici bolnavi de COVID-19 având legătură cu aeroportul internaţional Pudong. Majoritatea cazurilor au fost detectate în ultimele zile.

În noaptea de duminică spre luni, personal medical în combinezoane de protecţie integrală a condus mulţimea de angajaţi ai aeroportului spre o parcare pentru a realizarea testarea.

Luni dimineaţa, probe au fost deja preluate de la peste 17.700 de persoane, a anunţat agenţia de presă Xinhua, care a precizat că dintre cele 11.500 de rezultate obţinute până în prezent, toate au fost negative.

Angajaţii ce lucrează în transportul aerian vor fi supuşi de acum unor testări regulate, potrivit aceleiaşi surse, care îl citează pe vicepreşedintele autorităţii aeroportuare din Shanghai, Zhou Junlong. Angajaţii aeroportului care ocupă posturi foarte expuse noului tip de coronavirus vor putea ulterior să se vaccineze pe bază benevolă, a precizat el.
China autorizează începând cu această vară inocularea de vaccinuri anti-COVID-19 experimentale pentru cazurile urgente, în special pentru personalul medical sau pentru lucrătorii şi studenţii care călătoresc în străinătate. De asemenea, desfăşoară campanii de testare în masă când apar focare de contaminare locale. Suspiciunile actuale vizează în special alimentele congelate importate din străinătate, după detectarea de urme de coronavirus pe mai multe astfel de produse.

Metropola Tianjin (nord), la 100 km sud-est de Beijing, a înregistrat la rândul său câteva cazuri în ultimele zile. În prezent, oraşul testează circa 2,6 milioane de persoane.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X