Regele Spaniei Felipe al VI-lea se află în carantină

Regele Spaniei Felipe al VI-lea se află în carantină după ce a intrat în contact cu o persoană care a fost testată pozitiv pentru COVID-19, a anunţat luni Palatul Regal, relatează AFP.

”O persoană cu care a fost în contact ieri a fost testată pozitiv astăzi pentru COVID-19”, a indicat Palatul într-un comunicat.

”În conformitate cu regulile sanitare, el se va afla de acum în carantină preventivă timp de zece zile”, a adăugat Palatul, precizând că toate activităţile oficiale ale suveranului vor fi suspendate în această perioadă.

Regina Letizia şi copiii cuplului regal, Prinţesa Leonor şi Infanta Sofia, ”îşi vor putea continua activităţile în mod normal”, a precizat Palatul.

Moştenitoare a tronului, Prinţesa Leonor s-a aflat în carantină timp de 14 zile la mijlocul lunii septembrie, după depistarea unui caz de COVID-19 în rândul colegilor săi de clasă. Ea a fost testată negativ.

Spania rămâne una dintre ţările cele mai afectate de pandemie, cu peste 1,5 milioane de cazuri şi peste 43.000 de morţi.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X